Villa Melzi | Ședință foto de cuplu – Lake Como

Există locuri care par desprinse dintr-un decor de film, iar Villa Melzi de pe malul lacului Como este, fără îndoială, unul dintre ele. Situată în pitorescul Bellagio, această locație oferă o combinație rară de arhitectură neoclasică, grădini botanice spectaculoase și o liniște care te invită la visare.

O experiență relaxată în Bellagio Italia

Am ajuns la Villa Melzi spre sfârșitul toamnei, un moment ideal pentru cei care își doresc intimitate. Lipsa mulțimilor de turiști ne-a permis să ne plimbăm în voie și să facem poze ușor, bucurându-ne de fiecare colț al grădinilor. Pentru această ședință foto la Villa Melzi, lumina blândă de noiembrie și culorile calde ale sezonului au creat cadrul perfect.

Stilul meu se concentrează pe momente autentice, iar această atmosferă liniștită ne-a permis să creăm imagini pline de naturalețe, unde focusul a fost pe conexiunea dintre ei.

Villa Melzi – Destination wedding photographer

De ce să alegi Villa Melzi pentru fotografii de cuplu?

Dacă plănuiești o vizită în Italia, trebuie să știi că o ședință foto pe lacul Como este o experiență în sine. Villa Melzi d’Eril nu este doar o grădină, ci un simbol al eleganței italiene. De la malul lacului, unde munții se oglindesc în apă, până la statuile de marmură și chioșcul maur, fiecare colț oferă o perspectivă nouă și rafinată.

Fie că este vorba de un elopement intim sau de o ședință foto de tip pre-wedding, Italia reușește mereu să surprindă. Această zi ne-a reamintit că cele mai frumoase fotografii sunt cele în care cuplul se simte liber să fie el însuși, într-un decor care inspiră romantism la fiecare pas, indiferent de anotimp.

Plănuiești o cerere în căsătorie surpriză la Villa Melzi?

Dacă te gândești să faci pasul cel mare cu o cerere surpriză la Villa Melzi sau dacă plănuiești un destination wedding în Italia, dă-mi un semn. Mi-ar plăcea mult să povestim și să îți dau câteva ponturi despre zonă, ca să punem la cale planul perfect. Fie că e vorba de un elopement, o sesiune pre-wedding sau pur și simplu fotografii de după nuntă, sunt aici să mă asigur că totul iese exact așa cum îți imaginezi.


Fotograf – Daniel

Salut! Numele meu este Majos Daniel, iar fotografia este pasiunea și profesia care îmi permite să surprind cele mai importante momente din viața clienților mei. Fie că este vorba despre cea mai frumoasă zi din viața unui cuplu sau despre proiecte comerciale care necesită o viziune profesionistă, îmi face o deosebită plăcere să transform fiecare cadru într-o poveste vizuală memorabilă. Mă deplasez atât în țară cât și în străinătate, fiind mereu pregătit să surprind esența și autenticitatea fiecărui moment. Vă invit să explorăm împreună posibilitățile de a da viață viziunii voastre prin intermediul fotografiei