fotograf nunta eveniment brasov poiana hotel aurelius majosdaniel wedding photo13
Fotograf cununie civilă · Brașov

Fotograf cununie civilă Brașov

Minimum două ore, aproximativ 300 de fotografii editate și o ședință de cuplu prin centrul vechi. Deplasarea până la Brașov este inclusă în preț.

5.0 ★190+ nunți fotografiate
Servicii fotografie cununie civilă Brașov

Cum fotografiez o cununie civilă în Brașov

Brașovul e unul dintre puținele orașe în care ai, la câteva minute de mers pe jos, și un parc mare, și o piață medievală, și un munte în spatele clădirilor. Pentru o cununie civilă e un avantaj real: ceremonia și fotografiile încap în aceeași după-amiază, fără drumuri cu mașina între ele.

Sunt Daniel și fotografiez ziua așa cum se desfășoară: pregătirile, ceremonia de la Casa Căsătoriilor de pe Bulevardul Eroilor, felicitările în fața clădirii și apoi plimbarea prin centrul vechi, doar voi doi.

Preț servicii foto cununie

Pachetul de cununie civilă în Brașov

Un singur pachet, cu deplasarea inclusă. Dacă ziua merge mai departe cu masa sau petrecerea, adăugați ore suplimentare mai jos și prețul se actualizează.

Pregătiri și emoții dinainte

Sunt acolo încă dinainte de ceremonie, pentru emoția, detaliile și momentele mici care se pierd altfel.

Ceremonia completă

De la intrare până la semnătură. Voi trăiți momentul, iar eu am grijă de amintirile voastre.

Inclus

Aproximativ 300 de fotografii editate

Fiecare fotografie e prelucrată individual: corecții de luminozitate, retușare piele, contrast, culoare și crop. Ajung la voi gata de tipărit, de pus în album, de trimis familiei sau de postat pe social media.

fotograf nunta eveniment brasov poiana hotel aurelius majosdaniel wedding photo14
fotograf nunta eveniment brasov poiana hotel aurelius majosdaniel wedding photo12

Ședință foto doar cu voi doi

După ceremonie mergem în locația pe care o alegeți, pentru fotografiile de cuplu.

Fotografii cu invitații

Momentele cu familia și prietenii, după ceremonie — îmbrățișări, felicitări, bucurie.

Galerie online privată

Toate fotografiile editate, într-o galerie online privată de unde le descărcați la calitate înaltă.

2+ ore de fotografii

Atât durează pachetul de bază. Dacă doriți și petrecerea, se adaugă ore suplimentare.

Pachet basic, 2+ ore, toate incluse400 EURO

Servicii suplimentare

La pachetul de bază se pot adăuga următoarele extraopțiuni. Alege de câte ore ai nevoie — totalul se actualizează în bara de jos.

Fotografii de la petrecerea de după cununia civilă — Hotel Privo, Târgu Mureș

Ore suplimentare

În cazul în care doriți fotografii și la restaurant/petrecere. Adăugați câte ore aveți nevoie — tariful este pe oră, iar fotografiile intră în aceeași galerie online.

70 EURO / oră
0 ore

Ce spun cuplurile cu care am lucrat

5 stele evaluare medie

★★★★★

We were thrilled with Daniel’s exceptional work. He captured every moment with precision, creativity, and a keen eye for detail. The photos beautifully tell the story of our special day, and we couldn’t be happier with the results. His artistry added a unique and cherished dimension to our celebration, making him a highly recommended choice for anyone seeking a talented and dedicated photographer.

recenzie fotograf nunta google majos daniel mireasa kiss andreaKiss Andrea

★★★★★

L-am avut pe Daniel ca fotograf la nunta noastră. Este foarte profi, punctual și face poze fantastice. Comunicarea cu el a fost lejeră, exact pe stilul nostru. Ne-a făcut să ne simțim confortabil și natural. Noi am fost foarte mulțumiți și îl recomandăm tuturor! P.S.: Deși nu sunt fotogenic mai deloc, Daniel a reușit să îmi facă niște poze de care să fiu chiar mândru și mulțumit, haha.

parere fotograf nunta, recomandari si recenziiOlteanu Sebastian

★★★★★

Daniel a dat dovadă de profesionalism, creativitate, carismă și multă seriozitate! Reușește să surprindă prin simple fotografii emoții nemărginite. Fotografiile de nuntă pe care le-am primit sunt exact ce ne-am dorit: naturale, pline de viață și cu o estetică deosebită. Îl recomandăm din toată inima oricărui cuplu care caută un fotograf de nuntă cu adevărat talentat!

Cununie Civila Hotel Privo Targu Mures - Locatii nunta - stare civilaRoxana Andreian

★★★★★

Fast, Best Quality. Daniel has a lot of experience, and it’s visible in the images. They are spontaneous and artistic, and the pictures have a lot of positive vibes. Recommend 100%

Ferencz Andras - review fotograf nunta majos daniel targu muresFerencz András

★★★★★

We had an incredible experience with our wedding photographer! Daniel excelled in every aspect, capturing magical moments with skill and creativity. Their professionalism and attention to detail truly made our special day unforgettable. Highly recommend

review dr kadar zsolt google review - fotograf nunta (1)Dr. Kádár Zsolt

★★★★★

A fost o adevărată plăcere să colaborăm iar pozele sunt ca din poveste! Îl recomandăm cu toată încrederea oricărui cuplu care caută un fotograf de nuntă

recenzie fotograf mireasa szabo kinga - fotograf nuntaSzabo Kinga

★★★★★

Dani a fost alături de noi la ambele nunți ale noastre și a surprins într-un mod extraordinar cele mai importante momente. Comunicarea cu el a fost foarte ușoară. Este serios și punctual. Foarte de gașcă, am rezonat foarte bine cu el, atât noi cât și invitații.

fotograf nunta targu mures - nunta in aer liberSimona Gaidur

★★★★★

Am apelat la Daniel după ce l-am văzut recomandat de mai mulți prieteni ca fotograf de nuntă și nu am regretat nicio secundă. Este profesionist, punctual și are un talent deosebit de a surprinde emoțiile adevărate ale nunții. Pozele sunt superbe, parcă scoase din revistă!

petrecere fotografie documentara nunta castel haller 14Crișan Pavel

★★★★★

Daniel a fost mai mult decât un fotograf de nuntă — a fost o prezență discretă și caldă pe tot parcursul zilei. Ca fotograf de nuntă, a surprins momentele cele mai naturale, fără să simțim că suntem fotografiați.

Cupola de cerimonii , decoruri florale albe la locație nuntă Symphony Lake SibiuMoldovan Petronela

Cât costă un fotograf de cununie civilă în Brașov?

Pentru Brașov, pachetul de bază este 400 EURO. Acoperă minimum două ore de fotografie: pregătirile, ceremonia de la Casa Căsătoriilor de pe Bulevardul Eroilor, fotografiile cu invitații și ședința de cuplu prin centrul vechi. Prețul include deplasarea mea din Cluj-Napoca sau Târgu Mureș.

  • Pachet basic — 400 EURO: 2+ ore de fotografie, aproximativ 300 de fotografii editate, galerie online privată.
  • Ore suplimentare — 70 EURO pe oră, dacă rămâneți la masă sau la petrecere. Fotografiile intră în aceeași galerie.
  • Deplasarea până la Brașov este inclusă în preț, indiferent de ora ceremoniei.

Vă puteți alcătui singuri oferta și o puteți accepta online, pe pagina de fotograf cununie civilă. Dacă după cununie urmează și o nuntă, toate formatele și prețurile sunt pe pagina de preț fotograf nuntă.

Taxele primăriei, separat de onorariul fotografului

Brașovul are un lucru pe care alte orașe nu îl au: taxe publicate pentru oficierea căsătoriei, care depind de zi și de locul ceremoniei. Le trec aici fiindcă intră în bugetul zilei și pentru că multe cupluri le descoperă abia la ghișeu.

  • În timpul săptămânii, în programul instituției — fără taxă.
  • Sâmbătă — 250 de lei. Duminică — 500 de lei.
  • Ceremonie în afara sediului — 1.500 de lei, cu un regulament propriu.
  • Dacă niciunul dintre voi nu are domiciliul sau reședința în municipiul Brașov — 150 de lei.

Taxele sunt stabilite prin hotărâre de consiliu local și se pot schimba de la an la an, așa că verificați-le pe pagina oficială a Stării Civile Brașov înainte să faceți calculul.

Cum arată o zi de cununie civilă în Brașov

Ceremoniile din timpul săptămânii încep după ora 12:30, iar în weekend se oficiază în funcție de câte solicitări sunt. Programul zilei se așază de obicei așa:

  • Cu o oră înainte — pregătirile, buchetul, ultimele detalii ale ținutei.
  • Cu 20–30 de minute înainte — ajungem pe Bulevardul Eroilor. Invitații și martorii se strâng în fața clădirii.
  • Ceremonia — în jur de 10–15 minute. Se citește actul, se schimbă verighetele, semnați voi și cei doi martori.
  • Imediat după — felicitări și fotografii cu familia, în fața clădirii sau în parcul de vizavi.
  • Ședința de cuplu — 45–60 de minute prin centrul vechi.
  • Masa sau petrecerea — dacă vreți fotografii și acolo, adăugăm ore.

Fiindcă ceremoniile de peste săptămână încep la prânz, lumina de afară e cea mai dură din zi. Din experiență, merită să lăsați ședința de cuplu spre final: după ora patru, în centrul vechi al Brașovului, lumina se schimbă complet.

Unde se oficiază cununiile civile în Brașov

Cununiile civile din municipiu se oficiază la Casa Căsătoriilor, în sediul Serviciului Stare Civilă din Bulevardul Eroilor nr. 8, camera 24. Tot acolo se depune și declarația de căsătorie, așa că e un singur drum, spre deosebire de alte orașe unde dosarul se depune în altă parte.

  • Program cu publicul: luni–joi între 08:30 și 12:00, vineri între 08:30 și 11:30. Ceremoniile încep de la 12:30, iar vinerea de la 12:00.
  • Sâmbăta și duminica se oficiază căsătorii în funcție de numărul de solicitări.
  • Ultima vineri din lună nu se lucrează cu publicul — se oficiază doar căsătoriile deja programate. E ușor de ratat când vă alegeți ziua în care mergeți cu actele.
  • Programarea online a datei nu este obligatorie la Brașov, dar ambii soți trebuie să vină personal, cu actele, ca să completeze declarația de căsătorie.
  • Contact: 0268 414460, interior 368, sau casatorii@spclepbv.ro.

Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației și cel târziu în a 30-a zi, socotind și ziua depunerii, și ziua ceremoniei. Certificatul medical prenupțial cerut la Brașov este valabil 30 de zile și trebuie să fie valabil atât la depunere, cât și în ziua ceremoniei. Lista completă a actelor, cu toate cazurile particulare, este în ghidul meu despre actele necesare pentru căsătorie.

Ceremonia se poate ține și în afara sediului, cu un regulament propriu și taxa de 1.500 de lei. E varianta pentru cuplurile care vor ceremonia chiar în locația petrecerii — la o cabană din zonă, la Poiana Brașov sau într-o grădină. Verificați condițiile din regulament înainte să rezervați locația.

Unde facem fotografiile după cununie

De pe Bulevardul Eroilor ajungeți pe jos, în câteva minute, în aproape toate locurile de mai jos. Într-o oră se pot lega două sau trei dintre ele fără grabă.

Parcul Nicolae Titulescu

Chiar lângă clădire, de partea cealaltă a bulevardului. E prima oprire firească pentru fotografiile cu invitații: aveți aleile late, copacii bătrâni și, în spate, Tâmpa. Funcționează în orice anotimp.

Piața Sfatului și Biserica Neagră

La zece minute de mers. Piața dă cadre largi, cu clădirile colorate și Casa Sfatului în mijloc, iar zidul Bisericii Negre e un fundal simplu, care lasă toată atenția pe voi.

Strada Sforii și străduțele din Schei

Pentru fotografii mai intime. Strada Sforii e cunoscută și adesea aglomerată, dar străduțele din jurul ei sunt liniștite și au ziduri vechi, uși de lemn și scări care urcă spre deal.

Promenada După Ziduri și bastioanele

Zidul cetății, Bastionul Țesătorilor și aleea de sub Tâmpa. E cea mai umbrită zonă din centru, deci merge foarte bine la prânz, când în piață lumina e prea dură.

Poiana Brașov și Tâmpa

Dacă aveți timp și vreți munte în fotografii. Telecabina de pe Tâmpa vă duce sus în câteva minute, iar Poiana Brașov e la circa 12 kilometri de centru. Ambele cer o oră în plus în program.

Dacă ziua continuă în altă parte

Merg mai departe cu voi la locația petrecerii — în Brașov, în Poiana, la Bran, la Sinaia sau la o cabană din zonă. Am fotografiat nunți la Castelul Cantacuzino din Bușteni și ședințe de cuplu la Cabana Șapte, în Breaza.

Stilul meu de fotografie la cununia civilă

Fotografiez documentar. Stau într-o parte și las ziua să curgă: privirea dintre voi înainte de semnătură, mâna părintelui care vă strânge umărul, râsul de după verighete. Lucrurile astea se întâmplă o singură dată și ies altfel dacă le ceri a doua oară.

La ședința de cuplu vă ghidez mai mult. Vă dau ceva simplu de făcut — o plimbare pe alee, o glumă între voi — și fotografiez ce iese din asta. După primele minute uitați de aparat. Cum arată rezultatul se vede în portofoliu și în galeriile de mai jos.

Colaborare

Cum lucrăm împreună

Îmi scrieți data

Un mesaj pe WhatsApp sau prin formularul de mai jos, cu data și ora ceremoniei. Mă uit în calendar și vă răspund, de obicei în aceeași zi.

Primiți oferta

Vă trimit oferta potrivită programului vostru. Dacă au rămas lucruri de lămurit, vorbim câteva minute la telefon.

Rezervăm data

Semnăm contractul online și achitați taxa de rezervare a datei, 30% din valoarea contractului. De atunci data e a voastră.

Punem la punct programul

Cu câteva zile înainte stabilim orele: unde încep pregătirile, la ce oră e ceremonia și pe unde mergem prin centrul vechi.

Ziua cununiei

Ajung la Brașov cu timp înainte și sunt cu voi de la pregătiri până la finalul intervalului stabilit.

Primiți fotografiile

Preview în 1–3 zile, galeria completă editată în 3–4 săptămâni, într-un link privat.

Când primiți fotografiile

  • În 1–3 zile vă trimit câteva cadre alese, ca să aveți ce arăta familiei până vine restul.
  • În 3–4 săptămâni primiți galeria completă, editată, într-un link privat care rămâne activ cel puțin un an.
  • Descărcați la rezoluție maximă, fără logo, cu drept de tipărire. Dacă vreți fotografiile și pe hârtie, facem împreună un album foto.

Sfaturi pentru cununia civilă în Brașov

  • Alegeți ziua cu taxa în minte. Sâmbăta costă 250 de lei, duminica 500, iar în timpul săptămânii oficierea e gratuită. Pentru fotografii, o zi de joi după-amiaza arată la fel de bine ca o sâmbătă.
  • Ocoliți ultima vineri din lună când mergeți cu actele. Atunci nu se lucrează cu publicul, se oficiază doar căsătoriile programate deja.
  • Lăsați o oră liberă după ceremonie. E singurul moment din zi în care se pot face fotografiile de cuplu fără să se uite cineva la ceas.
  • Centrul vechi e pietonal, dar pavat cu piatră de râu. Un rând de pantofi comozi în geantă vă ajută mult la ședința de cuplu.
  • Vremea la Brașov se schimbă repede, chiar și vara. Promenada După Ziduri, arcadele din Piața Sfatului și interiorul Casei Sfatului sunt cele mai apropiate variante la adăpost, iar eu vin cu un plan pentru fiecare.
  • Buletinele și martorii. Actele de identitate trebuie să fie valabile și la depunerea dosarului, și în ziua ceremoniei, iar cei doi martori vin cu buletinul la ei.
  • Spuneți-mi din timp dacă pregătiți ceva special — o surpriză, un cadou, o intrare aparte. Când știu, sunt în locul potrivit la momentul potrivit.
FAQ

Întrebări frecvente despre cununia civilă în Brașov

FAQ

Majos Daniel, fotograf în Cluj-Napoca și Târgu Mureș

Pachetul de bază este 400 EURO și acoperă minimum două ore: pregătirile, ceremonia de la Casa Căsătoriilor, fotografiile cu invitații și ședința de cuplu. Orele suplimentare, pentru masă sau petrecere, costă 70 EURO pe oră. Deplasarea până la Brașov este inclusă în preț.

Fiindcă include deplasarea. Locuiesc în Cluj-Napoca și în Târgu Mureș, singurele două orașe unde pachetul rămâne 349 EURO. Pentru Brașov, cele 400 EURO acoperă și drumul, indiferent de ora la care e programată ceremonia.

La Casa Căsătoriilor din sediul Serviciului Stare Civilă, Bulevardul Eroilor nr. 8, camera 24. Tot acolo se depune și declarația de căsătorie, deci este un singur drum.

În timpul săptămânii, în programul instituției, oficierea este gratuită. Sâmbăta costă 250 de lei, duminica 500 de lei, iar ceremonia în afara sediului 1.500 de lei. Dacă niciunul dintre soți nu are domiciliul sau reședința în municipiul Brașov, se adaugă 150 de lei. Taxele se aprobă anual, deci verificați-le pe site-ul Stării Civile Brașov.

În timpul săptămânii, de la ora 12:30 (vinerea de la 12:00), după programul cu publicul. Sâmbăta și duminica se oficiază în funcție de numărul de solicitări. Ultima vineri din lună nu se lucrează cu publicul, dar căsătoriile deja programate se oficiază.

Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației și cel târziu în a 30-a zi, socotind și ziua depunerii, și ziua oficierii. Certificatul medical prenupțial este valabil 30 de zile și trebuie să acopere ambele momente. Programarea online a datei nu este obligatorie la Brașov, dar ambii soți trebuie să se prezinte personal.

Pentru sâmbetele din mai până în septembrie, cu 4–8 luni înainte. Fiind vorba de o deplasare, în weekendurile aglomerate îmi blochez ziua întreagă, așa că o dată fixă merită anunțată devreme.

Aproximativ 300 de fotografii editate. Un preview cu câteva cadre ajunge la voi în 1–3 zile, iar galeria completă în 3–4 săptămâni, într-un link privat activ cel puțin un an. Le descărcați la rezoluție maximă, fără logo.

Da. Primăria are un regulament propriu pentru asta și o taxă de 1.500 de lei. Este varianta aleasă de cuplurile care vor ceremonia chiar în locația petrecerii — la Poiana Brașov, la o cabană din zonă sau într-o grădină.

Da — Poiana Brașov, Bran, Râșnov, Zărnești, Predeal, Bușteni, Sinaia. Deplasarea în zonă este inclusă în același preț, iar dacă evenimentul se mută complet în altă localitate stabilim programul dinainte.

Rezervați data cununiei voastre

Îmi spuneți data și ora ceremoniei, iar eu verific dacă sunt liber și revin cu o ofertă în maximum 48 de ore. Dacă știți deja unde va fi masa, spuneți-mi și asta — mă ajută să vă propun un program care chiar încape în timpul pe care îl aveți.

Fotograf nuntă Majos Daniel — hai să vorbim

Contactează-mă!

Dacă îți cauți un fotograf de nuntă și munca mea te inspiră, aș fi încântat să iei legătura cu mine. Te rog să aloci 48 de ore pentru a primi un răspuns.

Voi analiza cu atenție solicitarea ta și îți voi răspunde în maxim 48 de ore lucrătoare.

Fotograf nuntă Majos Daniel
Despre mine

Fotograf – Daniel

Salut! Numele meu este Majos Daniel, iar fotografia este pasiunea și profesia care îmi permite să surprind cele mai importante momente din viața clienților mei. Fie că este vorba despre cea mai frumoasă zi din viața unui cuplu sau despre proiecte comerciale care necesită o viziune profesionistă, îmi face o deosebită plăcere să transform fiecare cadru într-o poveste vizuală memorabilă. Mă deplasez atât în țară cât și în străinătate, fiind mereu pregătit să surprind esența și autenticitatea fiecărui moment. Vă invit să explorăm împreună posibilitățile de a da viață viziunii voastre prin intermediul fotografiei

Contact
Pachetul basic400 EURO